luni, 17 februarie 2014

Circa 2,6 milioane de români frecventează bibliotecile publice

Interviu Ioana Crihană, Director Executiv ABNPR--fragment--



 



,,Aproape două treimi dintre români recunosc rolul sporit al bibliotecii în comunitate și consideră că biblioteca publică îndeplinește nevoile comunității. Din acest punct de vedere, România se situează pe locul 5 in Europa, după țări precum Finlanda (87%), Danemarca (69%), Spania (66%) și Belgia (62%).

Bibliotecile publice au conștientizat din ce in ce mai mult că parteneriatele reprezintă modalitatea cea mai practică și rapidă de a deveni și mai eficiente. Astăzi sunt aproximativ 3000 de biblioteci publice la nivel național, iar paleta de parteneriate este foarte largă. Din acest punct de vedere, este dificil să stabilim un top al „longevității”.

Oricare dintre parteneriatele agreate a adus un mai bun management al resurselor, un impact substanțial in comunitate cu costuri mult mai mici pentru toți partenerii implicați. Dacă ar fi, însă, să ne referim la parteneriatul cel mai consistent și cu rezultatele cele mai bune pe termen lung, răspunsul este, fără îndoială, parteneriatul cu IREX România, care a făcut posibilă implementarea programului Biblionet. De asemenea, Asociația Națională a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) a primit sprijin financiar  multianual pentru dezvoltarea capacității organizaționale prin intermediul Fundației IREX (International Research and Exchange Board) începând cu anul 2009, cu scopul principal de a asigura sustenabilitatea și autonomia financiară a Asociației pe termen lung.

 Biblionet și-a propus să crească accesul publicului larg la informație prin introducerea tehnologiei moderne in bibliotecile publice. În România există 2.876 de biblioteci în cele 41 de județe și municipiul București, dintre acestea, 89% sunt instituții de dimensiuni mici, localizate in mediul rural. Prin programul Biblionet au fost dotate deja peste 2.300 de biblioteci locale cu peste 10.000 de calculatoare și echipamente IT conexe, pentru a oferi acces gratuit la internet, și a instruit aproape 3.000 de bibliotecari pentru a fi capabili să inițieze și îndrume, la rândul lor, utilizatorii în accesarea informației.

Una dintre performanțele importante ale programului Biblionet este aceea că 800.000 de persoane au accesat pentru prima dată  internetul într-o bibliotecă publică. Să nu uităm că în sistemul public de biblioteci dotările sunt încă inegale: există biblioteci de nivel european, dar și altele cu dotări destul de precare. Pentru a putea vorbi de dezvoltarea de noi funcționalități și de optimizarea serviciilor existente, bibliotecile ar trebui aduse la un nivel uniform al dotărilor. Așa cum s-a întâmplat deja in alte state, biblioteca românească trebuie să-și descopere și să-și cultive adevărata vocație comunitară. Aceasta vocație depinde de așteptările publicului în relația cu biblioteca și de puterea de adaptare a bibliotecarilor la noile instrumente și suporturi de informare.”

 
Publicat pe : Manager.ro
Autor: Dinu Boboc 

 

duminică, 3 noiembrie 2013

Future Communities//Open Innovation Fair

 
 
   Între 30 octombrie şi 1 noiembrie s-a  desfăşurat, la Biblioteca Naţională a României, Future Communities//Open Innovation Fair, primul târg de inovaţie prin tehnologie pentru dezvoltarea comunităţilor din România.
 
 
     Deschiderea Future Communities//Open Innovation Fair a fost făcută de către cei doi comisari europeni: Vicepreşedinta Comisiei Europene şi Comisar pentru Agenda Digitală, doamna Neelie Kroes, precum şi Comisarul European pentru Agricultură, domnul Dacian Cioloş împreună cu Ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, şi Paul-Andre Baran, Campionul Digital al României și directorul Programului Biblionet.
 
 
 
   
 
 
 
 
 
 
 
 
 
  
 
   Future Communities//Open Innovation Fair 2013 și-a  propune să prezinte, de asemenea, proiectele pilot care au schimbat deja comunităţile din România şi le-au adus mai aproape de societatea de mâine. Evenimentul a avut și rolul de a genera noi iniţiative şi parteneriate în domeniul inovaţiei între sectoarele public, privat şi civic.
     “Fiecare participant la Future Communities, de la o companie mare la un tânăr inventator sau o primărie, vine cu idei, propuneri și proiecte  despre cum putem folosi tehnologia pentru a îmbunătăți viața comunităților. La Future Communities nu sunt standuri individuale de prezentare, ci idei și soluții care se completează într-un context comun in care cu toții trăim. Start-up-uri, reprezentanți ai societății civile, biblioteci publice din mediul rural sau autorități locale și centrale au ocazia de a-și expune ideile și soluțiile lor in același loc cu mari companii din domeniul IT&C sau telecom, pentru că mizăm pe inovație, tehnologie și parteneriat pentru dezvoltarea comunităților. a declarat Paul Andre Baran, directorul programului Biblionet și Campionul Digital al României.
Despre programul Biblionet în România
  Biblionet este o iniţiativă a Fundaţiei Bill & Melinda Gates în valoare totală de 26,9 milioane de dolari pe o durată de 5 ani şi propune facilitarea accesului la informaţie prin introducerea tehnologiei moderne în bibliotecile publice. În România sunt 2.876 de biblioteci în cele 41 de judeţe, dintre acestea, 89% sunt instituţii de dimensiuni mici, localizate în mediul rural. Programul Biblionet a dotat deja 2.264 de biblioteci locale cu peste 10.000 de calculatoare şi echipamente aferente pentru a oferi acces gratuit la internet şi a instruit 3.200 de bibliotecari pentru a iniţia şi asista utilizatori în accesarea informaţiei. Astfel, 600.000 de persoane au accesat pentru prima dată Internetul la biblioteca publică.
 
 
Despre Future Communities
    Future Communities// Open Innovation Fair 2013 este iniţiat de programul Biblionet şi Ministerul pentru Societatea Informaţională, sub Înaltul Patronaj al Guvernului României.
   Evenimentul a fost organizat pentru a marca finalul programului Biblionet și s-a desfășurat și cu sprijinul ANBPR care a fost și partener în implementarea acestui program în bibliotecile publice din România.
 
 
 
 
 


marți, 15 octombrie 2013

SmartLibraries

       Cea de-a  XXIV-a Conferinţă Naţională a ANBPR a fost găzduită de  Biblioteca Judeţeană ,,Astra" Sibiu, în perioada 10-12 octombrie 2013. Conferinţa SmartLibraries a reunit la Sibiu bibliotecari din toate tipurile de biblioteci din ţară.
        În prima zi, după deschiderea oficială, a început ,,Maratonul ideilor deştepte": prezentarea unor perspective inedite de receptare a mesajului bibliotecii publice din România în mediile conexe: academic, editorial, publicitar, artistic, managerial. În continuare au avut loc ,,Atelierele Smart": prezentări ale Centrelor de excelenţă( Braşov, Cluj şi Galaţi), dar şi al altor servicii cu rol revoluţionar( Gorj, Iaşi şi Sibiu).
       Ziua a 2-a a Conferinţei a continuat ,,Maratonul ideilor deştepte" urmat, în partea a doua a zilei, de un ,,Târg al serviciilor smart de bibliotecă".




 
       A treia, şi ultima, zi a Conferinţei ANBPR a constat într-un SmartTour: la Biertan, la inaugurarea ,,Lăzii de breslă"  şi la Biblioteca  Marpod- ,,Borcanul cu Dulceţă de Poveşti", ambele exemple concrete de rebranding cultural în bibliotecile publice sibiene.
         
 

luni, 9 septembrie 2013

Școala de Vară a Tinerilor Bibliotecari 2013

   În perioada 1-7 septembrie 2013 ANBPR și TIBRO( Grupul Tinerilor Bibliotecari din România), cu sprijinul IREX au organizat, la Predeal, cea de-a IV-a ediție a Școlii de Vară pentru Tinerii Bibliotecari. 
    În urma evaluării aplicațiilor trimise au fost selectați 11 bibliotecari (cu vârsta până în 35 de ani și maxim 10 ani vechime în profesie). Unul dintre participanții selectați a fost Izabela Zamfir bibliotecar Biblioteca Județeană ,,I.G.Bibicescu” Mehedinți.
     Școala de Vară este organizată ca un spațiu informal dedicat învățării aplicate, schimbului de experiențe, idei și informații.
       

 
   Cursurile Școlii de Vară au oferit tinerilor bibliotecari sesiuni de formare și ateliere de lucru interactive pentru: scriere de proiecte, advocacy, comunicare, managementul voluntarilor, lucrul în echipă.
 
                                    



 
 
   Participanții au beneficiat de îndrumarea unor profesioniști cu experiență pentru îmbunătățirea proiectelor/ planurilor de acțiune pe baza cărora au fost selectați.
    Valorificând ceea ce au învățat în timpul Școlii de Vară, folosind resursele existente în biblioteci, tinerii bibliotecari vor contribui la creșterea rolului bibliotecilor publice în propriile comunități, dar și la întărirea rețelei profesionale a bibliotecarilor publici români.

sâmbătă, 4 mai 2013

Paşte Fericit!

   Sărbători liniştite, cu multe bucurii alături de cei dragi!
         Paşte Fericit!


marți, 23 aprilie 2013

Ziua Naţională a Bibliotecarului

 
   În fiecare an, începând din 2005, pe data de 23 aprilie se sărbătorește Ziua Națională a Bibliotecarului, concomitent cu Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor.
    Anul acesta, Biblioteca Județeană ,,I.G.Bibicescu” Mehedinți a fost implicată, ca și organizator, în Proiectul ,,Drumul cărții”, desfășurat în perioada 21-22 aprilie 2013. În cadrul acestui proiect:
      - a fost organizat un Târg de carte- la care au fost prezente edituri din: București, Târgoviște, Craiova, Pitești, Timișoara, Drobeta-Turnu Severin-
   
 
 
         - au avut loc întîlniri cu scriitori, lansări de carte...



 
 
     Bibliotecarii Bibliotecii Județene Mehedinți au profitat de locația aleasă pentru aceste evenimente și au hotărât să promoveze biblioteca ,, în stradă” printre potențialii utilizatori prin materiale ce fac cunoscute serviciile oferite de fiecare secție în parte. De asemenea, au împărțit semne de carte, calendare, baloane cu însemnele bibliotecii noastre.
 






 
 
 
        Astfel, Ziua Bibliotecarului și Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor din 2013 a fost sărbătorită într-un mod inedit de către membrii Filialei Mehedinți a ANBPR.


luni, 8 aprilie 2013

Biblioteca... altfel


 
 
        În cadrul programului  ,,Școala altfel”, care anul acesta a avut tema: ,,Să știi mai multe, să fii mai bun!”, Biblioteca Județeană ,,I.G.Bibicescu” a fost aleasă de mulți elevi ai școlilor din Drobeta Turnu Severin pentru a petrece câteva ore aici.
        Asfel, în săptămâna 1-5 aprilie 2013, elevii împreună cu profesorii și bibliotecarii au organizat o serie de activități care s-au desfășurat în spațiul bibliotecii.
        Elevii și preșcolarii au vizitat secțiile bibliotecii, au vizionat desene animate, filme, au ascultat povești citite de bibliotecare, au participat la ateliere de creație.
 



      Biblioteca Județeană Mehedinți a primit un număr mare de elevi care au aflat că pot deveni mai buni acumulând cunoștințe și cu ajutorul bibliotecii.
       În urma acestor acestor acțiuni, vizitatorii noștri au constatat că biblioteca este și...altfel, nu numai un loc de informare, educare, dar și un loc de recreere, socializare...