joi, 12 aprilie 2012

Bibliotecarul văzut altfel

      Săptămâna 2-6 aprilie 2012 a fost, pentru toți elevii din țară, o săptămână dedicată activităților educative extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului numit ,,Școala altfel”.
      Biblioteca Județeană ,,I.G.Bibicescu” a fost gazdă primitoare pentru preșcolarii și elevii care au dorit să-i treacă pragul în această săptămână. Bibliotecarii au organizat acțiuni specifice fiecărei categorii de vârstă, le-au vorbit elevilor despre importanța cărților și a educației în general. Ne-am străduit ca timpul petrecut în bibliotecă să fie cât mai atractiv pentru ca vizitatorii noștri să revină cât mai des.
       Pentru liceenii care au ales Biblioteca Județeană Mehedinți, bibliotecarii au pregătit o prezentare  din care ei să înțeleagă specificul  meseriei de bibliotecar: sarcinile, dar și obligațiile. Aceștia au aflat, de asemenea, ,,drumul” parcurs de o carte din momentul în care este achiziționată  până când ajunge la cititor. Ne-am bucurat când am observat că au fost curioși și dornici să afle cât mai multe despre această profesie.

       Asemenea acțiuni ne oferă prilejul, o dată în plus, să facem cunoscută  meseria de bibliotecar.