joi, 24 mai 2018

,,Biblioteca publică- soluţii şi perspective în dezvoltarea comunităţii"


În perioada 16-19 mai 2018, a avut loc, la Bacău, Conferinţa ANBPR organizată de această dată de Biblioteca Judeţeană ,,Costache Sturdza” Bacău în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România.
Conferința ANBPR de la Bacău a prilejuit o suită largă de comunicări profesionale, ateliere de lucru, acțiuni culturale, cu participarea a peste 120 de participanţi, specialiști în biblioteconomie, parteneri tradiționali ai ANBPR, reprezentanți ai mediului cultural local, precum și personalități ale vieții artistice românești.


„Cu această ocazie, dorim să sondăm interesul comunității bibliotecare din România pentru dezvoltarea de inițiative cu participarea comunității. Având în vedere rolul crescut al bibliotecii publice în coagularea interesului utilizatorilor pentru servicii și produse culturale moderne – adecvate noilor cerințe de consum în domeniul culturii și al educației culturale – ne propunem să aducem în prim-planul vieții profesionale a bibliotecarilor exemple de bună practică, proiecte și programe în care parteneriatul utilizatori-bibliotecă a adus plus-valoare nivelului de bunăstare și civilizație al comunităților locale”, a declarat Sorina Stanca, Președintele ANBPR.

Conferința ANBPR de la Bacău a devenit, pentru câteva zile, spațiul de întâlnire și interacțiune profesională dintre bibliotecarii membri ANBPR – metodiști, bibliotecari-formatori, directori, șefi de servicii, personal de specialitate și personal administrativ – menit să stimuleze schimbul de informații, împărtășirea de experiențe și bune practici, precum și validarea de soluții și proiecte inovative pentru comunitate, propuse și implementate de biblioteci, la nivel local sau național.













În data de 17 mai 2018, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a ANBPR, au fost desemnaţi reprezentanţii ANBPR în Comisia Naţională a Bibliotecilor, respectiv: Sorina Stanca-Preşedinte ANBPR şi Liviu-Iulian Dediu-Vicepreşedinte ANBPR.

duminică, 22 aprilie 2018

Ziua Bibliotecarului din România

În fiecare an, pe 23 aprilie, întreaga lume sărbătoreşte cititul – cărţile, autorii, ilustraţiile, editurile. Cărţile au un loc special în viaţa fiecăruia şi, de aceea, UNESCO a hotărât în 1995, în cadrul Conferinţei generale de la Paris, că trebuie să le serbăm în mod oficial. Cu toate că ideea înfiinţării unei astfel de zile aniversare există de mai mult timp, din 1995 sărbătorim „Ziua Internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor” sau ,,Ziua Internaţională a Cărţii”.
Prin Hotărârea de Guvern nr.293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată ,,Ziua Bibliotecarului din România”.

Cele două evenimente sunt dedicate cărţii, ca instrument principal de transmitere şi stocare a cunostintelor, şi bibliotecarului, ca specialist care organizează şi valorifică patrimoniul informaţional prin intermediul bibliotecii.


joi, 18 ianuarie 2018

BiblioMagazin Nr.4(22) /2017

 La sfârşitul lunii decembrie 2017 a apărut cel de-al patrulea număr din acest an al Buletinului nostru informativ.
 Vă invităm să citiţi BiblioMagazin. Nr.4(22) din 2017.


http://anbpr.org.ro/wp-content/uploads/2018/01/BiblioMagazin_22_2017t.pdf#nameddest=insert02

vineri, 21 aprilie 2017

Ziua Bibliotecarului din România-23 Aprilie

       Prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată "Ziua Bibliotecarului din România", astfel că în România, începând cu 2005, în ziua de 23 aprilie se sărbătorește și Ziua Bibliotecarului concomitent cu Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor.
      


miercuri, 8 februarie 2017

BiblioMAGAZIN Nr.18


 A apărut buletinul informativ al Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), BiblioMAGAZIN nr.18(2016) și este disponibil pe website-ul ANBPR:
  
                     http://www.anbpr.org.ro/index.php/publicatii/bibliomagazin


joi, 26 ianuarie 2017

Oferta de formare profesională a ANBPR pentru anul 2017

       Centrul de Formare şi Dezvoltare Profesională al ANBPR (CFDP), în buna tradiţie a formării specialiştilor din domeniul infodocumentar, oferă programe acreditate de calificare şi dezvoltare profesională în biblioteconomie şi ştiinţele informării, cursuri de perfecționare a personalului în domeniile managementului şi tehnologiilor informaţiei, al marketingului serviciilor şi produselor de biliotecă.
       Între 2010 - 2016, CFDP a organizat programe importante la nivel naţional şi local pentru calificarea şi perfecţionarea personalului, workshopuri destinate actualizării cunoştinţelor şi diseminării bunelor practici pentru bibliotecari din sistemul bibliotecilor publice, universitare, şcolare, pentru şomeri și alte categorii.
Formatorii, selectaţi şi evaluaţi de persoane abilitate, cu calificările cerute de cadrul legal în vigoare și cu experienţă, sunt şi ei membri ai ANBPR.

CURSURI ACREDITATE ANC:
       1. CALIFICARE în ocupaţia de Bibliotecar (Studii Medii)
       2. PERFECŢIONARE în ocupaţia de Bibliotecar (Studii Superioare)
    Ca urmare a reautorizării programelor de pregătire profesională pentru ocupaţia de bibliotecar (Autorizaţia Seria B, Nr. 0007989/28.03.2014 – Bibliotecar cu studii medii şi Autorizaţia Seria B, Nr. 0007990/28.03.2014 – Bibliotecar cu studii superioare), în conformitate cu Ordonanţa Guvernului Nr. 129/2000, republicată, Centrul de Formare și Dezvoltare Profesională al ANBPR are dreptul de a livra două tipuri de programe (bazele ocupaţiei de bibliotecar): Curs de calificare Bibliotecar studii medii şi Curs de perfecţionare Bibliotecar studii superioare.
     Programele urmăresc dobândirea competenţelor necesare practicării ocupaţiei de bibliotecar şi cuprind două module a câte 90 de ore. Primul modul se încheie printr-o evaluare intermediară. Cel de-al doilea modul se încheie cu o evaluare finală constând într-un test grilă şi susţinerea unui proiect. În perioada cuprinsă între cele două module, cursanţii vor efectua un număr de ore de aplicaţii practice în condiţii reale de muncă (900 pentru calificare şi 70 de ore pentru perfecţionare).
      La sfârşitul programului, persoanele cu studii medii vor dobândi o diplomă de calificare, iar cele cu studii superioare o diplomă de absolvire (acreditate de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale precum şi de Ministerul Educaţiei Naţionale și Cercetării Științifice).
       ANBPR promovează sistemul de formare şi evaluare pe bază de competenţe, în conformitate cu cerinţele Standardului Ocupaţional Bibliotecar studii medii (6 competenţe), respectiv ale Standardului Ocupaţional Bibliotecar studii superioare (11 competenţe, specifice).
        Diplomele sunt valabile în structurile infodocumentare de orice tip.